RĂZVAN APETREI | gânduri

Nu sunt un "consacrat"

2008-12-24T06:20:00.000-08:00

Dinu Apetrei - ACTOR - la Teatrul Dramatic "George Bacovia" ■ Un talent URIAŞ, vorbeşte foarte puţin despre el: de ce tocmai eu? ■ Nu sunt un "consacrat ■ Când moare un ACTOR, este un OM mai puţin pe scenă ■ Nu am pierdut nici un "tren", dar merg la clasa a II-a ■ Vreau să văd un om care nu a făcut cel puţin o dată în viaţă rău ■ Pansament psihic: amintirea copilăriei, părinţii ■ Am lucrat o vreme în mină, tatăl meu o viaţă întreagă ■ Când eram mic visam să fiu birjar, mama dorea să ajung medic, să fiu respectat, să am bani ■ Dacă teatrul ar fi un concurs de atletism, prefer să ajung ultimul - chiar să mătur scena, să păzesc cioburile de talent din teatru ■ Nu invidiez pe nici un actor ■ Filmele au fost bucuria copilăriei mele ■ Am jucat la Mircea Daneliuc, Dan Piţa şi Manole Marcus ■ "Iacob" este până acum rolul cel mai "tare" ■ N-aş face teatru fără dragoste ■ Am 5 copii: trei băieţi şi două fete ■ Îmi respect fosta soţie, şi o iubesc nebuneşte pe Firuţa, actuala soţie - este şi colegă de scenă. Soarta nu a fost foarte generoasă cu ea: ESTE MULT... MULT MAI TALENTATĂ decât mine ■ A doua mea meserie: să iubesc şi să am grijă de familia mea ■ Sufletul unui actor este ca o "cârpă de şters praful", un regizor trebuie să pună un PIC din sufletul lui pentru a face "curăţenie" ■ Detest pe cei care intră cu bocancii plini de căcat în sufletul unui om ■ Mai am 17 ani până la pensie ■ Titi Blănaru - un mare şi generos prieten - a ajutat Teatrul să supravieţuiască ■ Cea mai frumoasă amintire: zilele în care s-au născut copiii mei ■ Nu am amintiri urâte ■ Cea mai frumoasă amintire artistică: următorul rol ■ Sunt la fel ca un animal "marcat" cu fierul înroşit: pe interiorul meu scrie TEATRU ■ Am oferit o floare unui coleg care m-a jignit ■ Sunt un om sărac ■ CRED ÎN DUMNEZEU ■

Cotidian ZIUA - Bacău
sâmbătă, 10 aprilie 1993

Do I know you?

2008-12-03T08:05:00.000-08:00

"Nu ştiu...
Do you know me? :D
poate ne plimbăm pe aceleaşi străzi şi poate câteodată ascultăm aceleaşi melodii.
poate tresărim la aceleaşi sunete şi poate câteodată ne-am aflat în acelaşi loc.
poate am călătorit cu acelaşi tren şi poate am văzut aceleaşi filme.
poate am stat în acelaşi troleu la ore diferite.
poate am cântat pe la aceleaşi concerte şi poate o dată ne-am pus aceeaşi dorinţă.
poate privim aceeaşi nori şi poate cine ştie, zâmbim în acelaşi timp.
poate ne holbăm la aceeaşi Lună plină.
(ce urât sună ''ne holbăm"!)
poate am trecut unul pe lângă altul şi nu ne-am băgat în seamă ori poate ne-am împiedicat privirile şi am trecut mai departe.
poate ne-a căzut pe obraji aceeaşi ploaie şi poate ne-am bucurat de aceeaşi ninsoare.
poate ne facem abonament ratb la aceeaşi tanti ciufută.
poate câteodată ne e frig în acelaşi timp.
poate câteodată chiar visam la fel.

îţi dai seama, dacă-i aşa, cât de bine ne ştim?

:) "

A.

Trei secunde

2008-10-23T13:33:00.000-07:00

Ce înseamnă trei secunde? Aproape nimic. În această cadenţă ameţitoare a evenimentelor, în viteza halucinantă cu care se desfăşoară vieţile noastre astăzi, trei secunde aproape că nici nu sunt demne de luat în seamă.

Şi totuşi...

De fiecare dată, cu câţiva metri înainte, îmi dau seama că urmează să trec prin faţa geamului şi instantaneu încep să mă gândesc cum îmi stă părul, cum îmi stau hainele, cum merg... E un fel de emoţie care mă cuprinde şi creşte pe măsură ce înaintez. Ajung în dreptul vitrinei şi încep să caut cu privirea.

Uneori o văd spălând vase, sau numărând bani. Alteori stă de vorbă cu cineva şi o surprind având reacţii sau chiar zâmbind. Cateodată fumează gânditoare.

E frumoasă...

Se întamplă uneori, căutând-o cu privirea, să o surprind uitându-se la mine. Asta îmi îngheaţă sângele în vine şi încep să mă fâstâcesc, dar în acelaşi timp nu-mi pot dezlipi privirea de la ea. Trei secunde, cât durează să trec prin faţa vitrinei, se desfăşoară parcă în slow-motion şi amândoi stăm şi ne uităm unul la altul ca şi cum am vrea să ne spunem ceva.

De atâtea ori mi-am propus să intru. Să comand o cafea sau orice altceva. Ar fi atât de simplu. Chiar dacă, după aspectul locului, asta ar însemna să las acolo jumătate din banii pe care îi am la dispoziţie pe o lună întreagă, nu ar conta.

Dar de fiecare dată ma răzgândesc în ultimul moment.

Mă gândesc că poate e mai bine să nu o cunosc sau să vorbesc cu ea. Poate că acesta este tot farmecul de fapt. Să fie acolo când trec prin faţa geamului, să mă vadă, să o vad, şi să ne uităm unul la altul. Doar trei secunde. Trei secunde, de care am ajuns să fiu dependent.

Ioan Căianu - Un compozitor uitat

2008-10-05T06:42:00.000-07:00

Un nume aproape necunoscut, dar o personalitate atât de importantă pentru muzica şi cultura românească, Ioan Căianu este cel care a pus bazele muzicii culte din spaţiul autohton. În afară de câţiva specialişti, pentru marea majoritate, Căianu nu inseamnă absolut nimic. E cu atât mai revoltător, cu cât nici in cadrul liceelor de muzică sau a conservatoarelor din ţară nu se vorbeşte prea mult sau aproape deloc despre acest important muzician. Eu personal, dupa 13 ani de studiu al muzicii, în învăţământul de stat, nu am auzit niciodată de Ioan Căianu. A trebuit, de curând, să dau accidental peste câteva informaţii, pe internet, ca să pot vorbi astăzi despre acesta. E o ruşine!

Iată o descriere succintă a vieţii şi activităţii lui Ioan Căianu:

Ioan Căianu (n. 8 martie 1629, Leghea-Cluj - † 25 aprilie 1687, Lăzarea-Harghita) începe studiul orgii la iezuiţii din Cluj (Mănăşturul Clujului şi Sebeşel). Cu ajutorul mătuşii sale (Judit), soţia lui István Rácz, căpitanul garnizoanei de Ciuc, Căianu îşi continuă studiile la mănăstirea franciscană din Şumuleul Ciucului şi mai apoi în Trnava - Slovacia (teologie şi filosofie). Ortodox în prima parte a vieţii, se converteşte la catolicism în 1648 şi intră în ordinul franciscan în 1650. Devine călugăr organist în Şumuleul Ciucului, preot în 1655, şi vicar general în 1676. În 1678, Papa Inocenţiu al XI-lea - care auzise vorbindu-se despre talentul său de muzician - îl numeşte episcop în dioceza Transilvaniei. În scurt timp însă, va renunţa la această funcţie pentru a putea da curs unor preocupări mai puţin administrative.

Are preocupări diverse, pornind de la cea de muzician, pedagog muzical, folclorist, organist şi ajungând la cea de constructor şi reparator de orgi, tipograf la Şumuleul Ciucului (1675) sau botanist. Ioan Căianu a fost un umanist tipic al secolului al 17-lea, renascentist şi precursor al Iluminismului în Transilvania, „o adevărată minune a epocii sale”.
În legătură cu originea sa, Ioan Căianu însuşi notează: „Natus valachus sum” („M-am născut român”). În ciuda ordinului de toleranţă religioasă în vigoare în Transilvania acelei epoci – toleranţă rară într-o vreme în care Europa era răvăşită de războaie religioase – Căianu are parte de nenumărate ostilităţi. Nobilii maghiari nu pot accepta cu uşurinţă faptul că un franciscan « valah » (român, am spune astăzi) a reuşit să obţină un post de episcop. Este cu siguranţă unul dintre motivele care îl vor face să demisioneze. Poate că inclusiv convertirea sa la catolicism, indispensabilă pentru a-şi continua studiile, a fost mai degrabă impusă decat rezultatul unei alegeri libere.

Este primul autor atestat de muzică cultă, de statură universală, pe care l-a avut poporul român. Importanţa sa provine din semnificaţia actului de a integra muzica românească în contextul celorlalte culturi folclorice ce-i erau cunoscute şi de a o alătura culturii muzicale occidentale a epocii, culegerile sale conţinând piese de cele mai diferite provenineţe:

* Codex Caioni (partea a 11-a redactată între 1652 şi 1671 de Ioan Căianu - fiind considerată cea mai importantă operă a sa. Codex Caioni, sursa esenţială pentru cunoaşterea muzicii din Transilvania secolului al XVII-lea, a reapărut în 1988, după ce a fost ascuns într-un zid timp de câteva decenii. Călugării care îl conservau din secolul al XVII-lea au vrut să-l protejeze de invazia sovietică, ascunzătoarea fiind ulterior uitată. Volumul a fost redescoperit de către un zidar care lucra la restaurarea mănăstiii.) -fragmente audio (link 1) şi (link 2);
* Cantionale Catholicum (1676) - colecţie de cântece bisericeşti;
* Organo Missale (1667) - 53 litanii, 39 mise, slujbe, antifonii şi alte cântece bisericeşti;
* Sacri Concentus (1669) - colecţie de cântece bisericeşti scrise de diferiţi autori, în special de Lodovico Viadana;
* Hymnarium - o colecţie de poezii religioase în limba latină şi maghiară;
* Herbariu Maghiar - anexă la Ortus Sanitatis Venetiis (1511), o carte de botanică în limba latină. Sunt descrise efectele curative ale unor plante medicinale;
* ABC-ul secuilor de odinioară - scrisul secuiesc (s-a pierdut);
* Istoria Custodiei - glose temporane;
* Casă aurie (1676) - carte de rugăciuni şi cântece pentru enoriaşi;
* Hortulus Devotionis (1669) - carte de rugăciuni scrisă de Căianu însuşi.

Acestora li se alătură manuscrise liturgice, predicaţii, adnotaţii ş.a.

Ioan Căianu moare la 25 aprilie 1687, în localitatea Lăzarea, jud. Harghita, fiind înmormântat în curtea bisericii, într-o groapă neînsemnată, conform dorinţei sale.

http://www.codexcaioni.com/

Un Adolescent

2008-09-05T13:56:00.000-07:00

Am trăit cu impresia că bucuriile şi decepţiile mele sunt cele mai mari de pe faţa pământului, că nimeni nu a trăit ceea ce eu trăiesc, sau nimeni nu a simţit ceea ce eu simt; m-am îndrăgostit de ideea de a fi îndrăgostit; am abuzat de noţiuni precum fericire, dumnezeu, iubire... deşi habar nu aveam ce înseamnă acestea; am crezut că pot face orice, că sunt deasupra universului, pentru ca mai apoi să cad în acele "depresii existenţiale" ale vârstei; am fost adept al acestei "religii a instinctului", atât de dulce, dar dureros de trecătoare; m-am mirat, m-am revoltat, am visat, am sperat... am fost ADOLESCENT.(?)

****

Iată-mă trist şi deprimat...

Tristeţe I
(2003-15 ani)

Sunt ostenit,
Am obosit,
Mă doare.

Şi totul trist
Şi mohorât
Îmi pare.

Sunt ca o plută
Scufundată-n
Mare.

Şi de trăit
M-am săturat...
Cum oare?

Tristeţe II
(2003)

Mi-e pasul gând
Şi vorba şoaptă
Şi iarăşi, greu, am adormit.

Trăiesc plângând,
La clipa moartă
În care am fost fericit.

Mi-e trupul stârv
Mâncat de ulii,
Iar sufletul un ciot amar.

Şi vreau ca viaţa-mi
Să se curme
Şi pe vecie să dispar.

Sau îndrăgostit...

Părul iubitei
(2004-16 ani)

Părul iubitei îmi mângâie faţa.
Părul sub care stăm are pere.
Perele sunt dulci.
Dulci ca dragostea.
Dragostea o simţi în inimă.
Inima are formă de pară.
O pară cade pe părul iubitei.
Părul iubitei îmi mângâie faţa.

CatifEA
(2004)

Un suflet care-ncepe să dorească,
Un gust amar de catifea -
Aceeaşi existenţă pământească...
Aceeaşi lume tristă fără Ea...

Visez la un amar sărut
Şi-n suflet port o gamă rece şi minoră.
O veşnicie trece într-o oră -
Nu vreau, întâi de-a te cunoaşte, să te uit.

Iunie
(2005-17 ani)

Vorbeşti în gândul tău, tăcut,
Căci gura vise nu-ţi grăieşte
Şi râzi în hohote de plâns,
Căci inima-ţi nebun iubeşte.

Pierdut în depărtări de gânduri,
Visând cu fruntea în petale,
La gura Ei de maci ţi-e dorul,
De sărutări şi dezmierdare.

****

Mă sperie perspectiva unei existenţe sub semnul certitudinilor şi a "adevărurilor". Ceea ce-mi doresc este să dobândesc acel ceva care să-mi permită să trăiesc mirându-mă de mine şi de tot ce mă înconjoară... Vreau ca viaţa mea să fie o continuă mirare...