Un nume aproape necunoscut, dar o personalitate atât de importantă pentru muzica şi cultura românească,
Ioan Căianu este cel care a pus bazele muzicii culte din spaţiul autohton. În afară de câţiva specialişti, pentru marea majoritate,
Căianu nu inseamnă absolut nimic. E cu atât mai revoltător, cu cât nici in cadrul liceelor de muzică sau a conservatoarelor din ţară nu se vorbeşte prea mult sau aproape deloc despre acest important muzician. Eu personal, dupa 13 ani de studiu al muzicii, în învăţământul de stat, nu am auzit niciodată de
Ioan Căianu. A trebuit, de curând, să dau accidental peste câteva informaţii, pe internet, ca să pot vorbi astăzi despre acesta. E o ruşine!
Iată o descriere succintă a vieţii şi activităţii lui Ioan Căianu:
Ioan Căianu (n. 8 martie 1629, Leghea-Cluj - † 25 aprilie 1687, Lăzarea-Harghita) începe studiul orgii la iezuiţii din Cluj (Mănăşturul Clujului şi Sebeşel). Cu ajutorul mătuşii sale (Judit), soţia lui István Rácz, căpitanul garnizoanei de Ciuc, Căianu îşi continuă studiile la mănăstirea franciscană din Şumuleul Ciucului şi mai apoi în Trnava - Slovacia (teologie şi filosofie). Ortodox în prima parte a vieţii, se converteşte la catolicism în 1648 şi intră în ordinul franciscan în 1650. Devine călugăr organist în Şumuleul Ciucului, preot în 1655, şi vicar general în 1676. În 1678, Papa Inocenţiu al XI-lea - care auzise vorbindu-se despre talentul său de muzician - îl numeşte episcop în dioceza Transilvaniei. În scurt timp însă, va renunţa la această funcţie pentru a putea da curs unor preocupări mai puţin administrative.
Are preocupări diverse, pornind de la cea de muzician, pedagog muzical, folclorist, organist şi ajungând la cea de constructor şi reparator de orgi, tipograf la Şumuleul Ciucului (1675) sau botanist. Ioan Căianu a fost un umanist tipic al secolului al 17-lea, renascentist şi precursor al Iluminismului în Transilvania, „o adevărată minune a epocii sale”.
În legătură cu originea sa, Ioan Căianu însuşi notează: „Natus valachus sum” („M-am născut român”). În ciuda ordinului de toleranţă religioasă în vigoare în Transilvania acelei epoci – toleranţă rară într-o vreme în care Europa era răvăşită de războaie religioase – Căianu are parte de nenumărate ostilităţi. Nobilii maghiari nu pot accepta cu uşurinţă faptul că un franciscan « valah » (român, am spune astăzi) a reuşit să obţină un post de episcop. Este cu siguranţă unul dintre motivele care îl vor face să demisioneze. Poate că inclusiv convertirea sa la catolicism, indispensabilă pentru a-şi continua studiile, a fost mai degrabă impusă decat rezultatul unei alegeri libere.
Este primul autor atestat de muzică cultă, de statură universală, pe care l-a avut poporul român. Importanţa sa provine din semnificaţia actului de a integra muzica românească în contextul celorlalte culturi folclorice ce-i erau cunoscute şi de a o alătura culturii muzicale occidentale a epocii, culegerile sale conţinând piese de cele mai diferite provenineţe:
* Codex Caioni (partea a 11-a redactată între 1652 şi 1671 de
Ioan Căianu - fiind considerată cea mai importantă operă a sa.
Codex Caioni, sursa esenţială pentru cunoaşterea muzicii din Transilvania secolului al XVII-lea, a reapărut în 1988, după ce a fost ascuns într-un zid timp de câteva decenii. Călugării care îl conservau din secolul al XVII-lea au vrut să-l protejeze de invazia sovietică, ascunzătoarea fiind ulterior uitată. Volumul a fost redescoperit de către un zidar care lucra la restaurarea mănăstiii.) -fragmente audio
(link 1) şi
(link 2);
* Cantionale Catholicum (1676) - colecţie de cântece bisericeşti;
* Organo Missale (1667) - 53 litanii, 39 mise, slujbe, antifonii şi alte cântece bisericeşti;
* Sacri Concentus (1669) - colecţie de cântece bisericeşti scrise de diferiţi autori, în special de
Lodovico Viadana;
* Hymnarium - o colecţie de poezii religioase în limba
latină şi maghiară;
* Herbariu Maghiar - anexă la Ortus Sanitatis Venetiis (1511), o carte de botanică în limba
latină. Sunt descrise efectele curative ale unor plante medicinale;
* ABC-ul secuilor de odinioară - scrisul secuiesc (s-a pierdut);
* Istoria Custodiei - glose temporane;
* Casă aurie (1676) - carte de rugăciuni şi cântece pentru enoriaşi;
* Hortulus Devotionis (1669) - carte de rugăciuni scrisă de Căianu însuşi. Acestora li se alătură manuscrise liturgice, predicaţii, adnotaţii ş.a.
Ioan Căianu moare la 25 aprilie 1687, în localitatea Lăzarea, jud. Harghita, fiind înmormântat în curtea bisericii, într-o groapă neînsemnată, conform dorinţei sale.
http://www.codexcaioni.com/
