Trei secunde

Ce înseamnă trei secunde? Aproape nimic. În această cadenţă ameţitoare a evenimentelor, în viteza halucinantă cu care se desfăşoară vieţile noastre astăzi, trei secunde aproape că nici nu sunt demne de luat în seamă.

Şi totuşi...

De fiecare dată, cu câţiva metri înainte, îmi dau seama că urmează să trec prin faţa geamului şi instantaneu încep să mă gândesc cum îmi stă părul, cum îmi stau hainele, cum merg... E un fel de emoţie care mă cuprinde şi creşte pe măsură ce înaintez. Ajung în dreptul vitrinei şi încep să caut cu privirea.

Uneori o văd spălând vase, sau numărând bani. Alteori stă de vorbă cu cineva şi o surprind având reacţii sau chiar zâmbind. Cateodată fumează gânditoare.

E frumoasă...

Se întamplă uneori, căutând-o cu privirea, să o surprind uitându-se la mine. Asta îmi îngheaţă sângele în vine şi încep să mă fâstâcesc, dar în acelaşi timp nu-mi pot dezlipi privirea de la ea. Trei secunde, cât durează să trec prin faţa vitrinei, se desfăşoară parcă în slow-motion şi amândoi stăm şi ne uităm unul la altul ca şi cum am vrea să ne spunem ceva.

De atâtea ori mi-am propus să intru. Să comand o cafea sau orice altceva. Ar fi atât de simplu. Chiar dacă, după aspectul locului, asta ar însemna să las acolo jumătate din banii pe care îi am la dispoziţie pe o lună întreagă, nu ar conta.

Dar de fiecare dată ma răzgândesc în ultimul moment.

Mă gândesc că poate e mai bine să nu o cunosc sau să vorbesc cu ea. Poate că acesta este tot farmecul de fapt. Să fie acolo când trec prin faţa geamului, să mă vadă, să o vad, şi să ne uităm unul la altul. Doar trei secunde. Trei secunde, de care am ajuns să fiu dependent.